8 Iulie 2019, Beijing
Reprezentanții CCIRC au participat la Ambasada României din Beijing la evenimentul care a marcat încheierea primei Președinții a României la Consiliul Uniunii Europene.
Ambasada României la Beijing a marcat, printr-o recepție oficială și un concert de muzică clasică, încheierea primei Președinții a României la Consiliul Uniunii Europene și predarea simbolică a mandatului local de către șeful de misiune roman către ambasadorul Finlandei. Evenimentul a fost înnobilat de prezența, ca oaspete de onoare al ambasadorului român, a E.S. Herman Van Rompuy, primul Președinte al Consiliului European de după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, aflat într-o scurtă vizită la Beijing. În cuvântul său de bun venit, ambasadorul României, E.S. Basil Constantinescu, a subliniat importanța mandatului European pentru țaranoastră și împlinirile notabile ale acestuia care reflect angajamentul și susținerea României față de proiectul european. Acesta a prezentat principalele rezultate ale Președinției României și a evidențiat rezultatele obținute în relația UE-China: plasarea Chinei pe agenda Reuniunii în format Gymnich din luna februarie, reuniunea Consiliului Afacerilor Externe, din luna martie, la care a participat consilierul de stat, ministrul de externe chinez Wang Yi, urmată de o discuție despre relația UE-China pe agenda Consiliului European din luna martie, la câteva săptămâni după lansarea comunicării „UE-China – O viziune strategică” (eng. „EU-China – A strategic outlook”) a Comisiei Europene și urmată de conferința privind viitorul relațiilor UE-China, din luna iunie, de la București. Salutând rezultatele Președinției române și mulțumind ambasadorului roman pentru excelenta coordonare și cooperare locală, șeful Delegației Uniunii Europene, E.S. ambasadorul Nicolas Chapuis, a remarcat că autoritățile chineze, la cel mai înalt nivel, au apreciat că prin intensitatea și complexitate, agenda bilaterală din primele șase luni ale acestui an în relația UE-China poate fi calificată drept ”anul UE-China”. În discursul său, E.S. Herman Van Rompuy, mulțumind șefului de misiune roman pentru invitație, a apreciat rezultatele deosebite înregistrate de Președinția română și a împărtășit audienței viziunea sa despre rolul și importanța Uniunii Europene ca actor global. Alături de invitatul de onoare, ES Herman Van Rompuy, la evenimentul de predare a mandatului Președinției au luat parte oficiali ai ministerului de externe chinez, oficialități locale, ambasadori și diplomați acreditați la Beijing, reprezentanți ai unor think-tankuri locale și jurnaliști din presa chineză. De asemenea, CCIRC a fost reprezentată de domnul Nicolae Vasilescu – președintele camerei bilateral și domnul Sergiu Cornescu – Secretar General.